O femeie a scenei

S-a născut Costina Ciuciulică la Constanța, vechiul Tomis grecesc de la Marea Neagră, orașul în care a fost exilat Ovidiu și în care acesta a scris „Tristele”. Nu e un loc rău de plecare pentru cineva care își va petrece viața rostind cuvintele altora cu propriul trup.

Prima ei diplomă a fost una practică: Colegiul Pedagogic „C-tin Brătescu”, care o califica să lucreze cu copiii mici, urmat de Psiho-pedagogie și Engleză la Universitatea „Ovidius”. Pe hârtie se pregătea pentru o viață de sală de clasă. Și a predat, câțiva ani. Dar știa de mică, spune ea, că îi place să se dea în stambă — copilul atipic mereu fericit să spună poezii și să cânte cântece invitaților — iar gândul că se poate studia pentru a spune poezii altundeva decât în sufrageria familiei a îndreptat-o spre București. A spus-o cu voce tare abia după ce a împlinit dorința mamei de a face o facultate serioasă; din clipa în care a spus-o, nimic n-a mai contat — nici privirile zeflemitoare ale consătenilor, nici teama părinților că ceilalți candidați au cunoștințe.

După două stagiuni la Teatrul de Stat din Constanța — cu un Feydeau și cu „Terorism” de frații Presniakov în regia lui Felix Alexa — a fost angajată de Ion Caramitru la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, unde face parte din trupă și astăzi.

Debutul, în 2009, a fost Ann Deever în „Toți fiii mei” de Arthur Miller, în regia lui Caramitru, alături de Victor Rebengiuc și Sanda Toma. În același an, la Târgoviște, a jucat-o pe Blanche DuBois în „Un tramvai numit dorință” — cei doi poli ai registrului ei, realista americană rănită și femeia care nu se poate opri din a-și juca propria viață, fixați într-o singură stagiune.

Ce a urmat se citește ca un refuz deliberat de a se repeta: Christine în „Dineu cu proști” de Veber, alături de Horațiu Mălăele și Medeea Marinescu; Helge în „Vizita bătrânei doamne” de Dürrenmatt, în regia lui Alexander Morfov, cu Maia Morgenstern; Cocuța Micșoreanu în „Allegro, ma non troppo” de Minulescu; Lily în „Două pe față, două pe dos” de Theresa Rebeck; Lady Capulet în „Romeo și Julieta” regizat de Yuri Kordonsky; Calipsița în „Kiritza” dansată de Gigi Căciuleanu; și Elvira în „Craii de Curtea-Veche” montat de Dragoș Galgoțiu după Mateiu Caragiale — un rol de pene, ruină și decadență fosforescentă, devenit una dintre semnăturile ei.

Cel mai recent a fost Mama în două piese scrise și regizate de Gavril Pătru — „Moroi și păpădii” (2025) și „Ceasu’ și cămașa miresii” (2026) — o întoarcere la vocea românească simplă, de la țară, din care crește o bună parte a teatrului acestei țări.

Primul public de televiziune a cunoscut-o, sub numele de la naștere, ca Laura Avramescu în serialul „Războiul sexelor” de la Acasă TV (2007). În film a lucrat cu Horațiu Mălăele în „Funeralii fericite”, cu Mihai Sofronea și Raia al Souliman în scurtmetraje și de două ori cu Ovidiu Georgescu — ca Antoinette Russi în „Dirijorul tăcerilor” și, cel mai recent, ca Zâna într-un lungmetraj aflat în producție.